De degustat, de criticat...


scris de în

9 comentarii

Un nou fragment de proză pe care l-am publicat într-o antologie de tip e-book:

,,Rădăcina

În micul hol de aşteptare se mai găseau încă trei persoane morocănoase. Dintre ele, o fetișcană obeză fixa de câteva minute bune un obiectiv incert de dincolo de geamul care dădea într-o stradă îngustă. Ce-or fi mâncând toate fetele astea grase? Televizorul turuia în ritmul vocilor greu de uitat de la PreTv , cele care anunţau atât de corect  gramatical  violul asupra unei bătrâne, o coliziune pe noua autostradă şi greva lucrătorilor de la poştă. Ca să anihileze sonorul neutru şi impersonal, Constantin se apucă de răsfoit revistele de pe măsuţă. Cu foile ferfeniţite, cu copertele ridicate în sus făcând cinste popularei expresii ,,urechi de măgar’’, cu urmele cine-mai–ştie-câtor salive, umori şi a sutelor de mâini de diferite vârste, revistele cândva lucioase îi dădeau o senzaţie de vertij prin aglomerarea de subtitluri. Alese, din inerţie, ceva purtând o copertă mai simpluță. Se dovedi a fi un tabloid dintre acelea care ţinteau ca public bărbaţii de succes, sau cam aşa ceva. Un fel de manual despre cum să te porţi bine în lume, ce maşină, ce ceasuri şi ce femei să-ţi alegi. O răsfoi uşor jenat. De ultima oară de când fusese la frizer nu mai frunzărise nimica asemănător. Oare cine le mai cumpăra de când cu presa online? După câteva minute, fie şi raportat strict la fotografiile care ţâşneau dintre pagini,  îţi puteai evalua, ceea ce făcu pe dată şi Constantin, propriul status existenţial. Un subtil sentiment al ratării se cuibărea în inima sa. Chiar asta era ceea ce trebuia să simtă? Cum altfel să te percepi dacă nu ţi-a fost dat să-ţi iei un an de concediu fără grija salariului, aşa de pofta libertăţii, dacă n-ai vizitat Stockholmul sau Moscova? Şi nici nu ţi-ai permis să serveşti cina în restaurantele lor de măcar patru stele? Dacă n-ai condus nicicând o maşină cu un motor  mai puternic de  200  de cai putere  şi n-ai consumat nici măcar zece femei frumoase şi celebre înainte de căsătorie?  Dacă nu deţii o casă mică la Mediterana sau un penthouse în New York ? Nici  măcar nu-ţi permiţi o chirie pe șase luni în Viena. Dacă nu mănânci regulat trufe de ciocolată şi nu frecventezi un club exclusivist? Dacă eşti posesorul doar al unui apartament cu o singură baie, nerenovată în ultimii cinci ani? Şi dacă nu eşti deţinător al mai mult de cinci cravate, nici una mai scumpă de 15 euro. Şi nici n-ai beneficiat de un adulter de vreo trei zile măcar într-o izbă laponă înconjurat de trei nimfe siberiene golaşe, tolănite pe pieile de urs polar, ca în reclama de la vodkă. Iar dac-ar fi să pozezi aşa în glumă pentru reclama aia de la after shave-ul produs de Gucci, ia, uite-l la pagina 35, în care se profilează un celebru fotbalist spaniol, te-ai putea oare suporta în propriii ochi cu burtica haioasă odihnindu-se glumeţ peste boxerii de firmă, negri, cu un cap de urs grizzly pe ei? Cândva te visaseşi regele junglei, dar după cincisprezece ani, zece ore pe zi, de distribuţie marfă într-un Renault papuc, fericirea nu mai putea însemna decât o zi mai scurtă la serviciu şi un somn mai lung dimineaţa. Apropo, futu-i gura lui de patron italian, n-a putut să-mi lase maşina de serviciu  pe motiv că mi-am luat taman azi o zi liberă. Crăpa vezica în el dacă mi-o lăsa. Şi uite aşa, prinzi din fugă tramvaiul, ca în textul ăluia, Mircea Eliade parcă.   
2.
Însă tânăra asistentă -purtând costumul lila al tuturor asistentelor relaxate de pe lume- curmă accesul lui Constantin de autocompătimire, îşi făcu apariţia în direcţia sa şi-l întrebă blând: ,,Domnul Contstantin N.? E rândul dumneavoastră.’’ Oare le învăţau la postliceală abordarea asta sau le evaluau după temperament la angajare? Fata asta părea într-o perpetuă vacanţă, nimic n-ar fi tulburat-o din calmul profesional. Constantin intră cu o ezitare abia disimulată, iar după o oră, în taxi, încă evita să atingă cu vârful limbii hăul, asemenea unui estropiat care proaspăt trezit din anestezie nu poate conştientiza absenţa unui picior de la genunchi în jos. Gustul de pilitură de fier nu-l părăsise încă şi nici amorţirea completă a jumătate de obraz.

-Bravo, exclamase doctoriţa şi-i arătase extracţia, victorioasă. Oare i se adresase lui sau sie înseşi? Părea o femeie ultrainformată asupra psihologiei pacienţilor. Pentru fiecare se pricepea să ciripească ceva pe sufletul lui. Cred c-avea un set de  fraze formulate standard pentru fiecare categorie socială, pe vârstă şi pe sexe. În fond, politeţea aceea profesională făcea bine tuturor. Te simţi mai împăcat fie şi dacă eşti minţit, dar să se întâmple în ambalajul unor vorbe meşteşugite. Şi totuşi, trebuie că îşi spusese bravo ca pentru sine, fiindcă o extracţie în mâna unei femei cu încheietură fină ca a ei nu era de colea.

-Ei, aţi văzut, a fost o nimica toată? Să vi-l punem într-o cutiuţă sau preferaţi… ? răsună vocea ei sigură de sine a doua oară.

Îl privea cu ochii-i albastru închis separaţi de lume prin ochelarii la modă şi cu o piele a gâtului netedă, lăptoasă, atrăgătoare, pe care se odihnea un pandantiv fin cu o formă neverosimilă, cabalistică. Cât a durat teatrul de operaţiuni în gura sa, sunetul surd -ca dintr-un vis chinuit făcut într-un tren de noapte- al cleştelui, sfârâitul micii bormaşini, Constantin se agăţase cu privirea de gâtul doctoriţei  atât de concentrate la munca  ei. Pielea-i moale cobora până la un decolteu decent, profesional şi până în răscroiala camisolei bleu. Sânii, protocolari, te făceau să intuieşti o mare promisiune. Oare cui îi era dat să se cufunde cu nasul în adâncitura discret parfumată a claviculei ei?  Constantin alungă gândul indecent că doctoriţa ar putea fi vreodată răvăşită de un orgasm. În fapt, părea atât de corectă în munca sa că aspectul acesta, cumva ilegal, devenea de neimaginat. Şi-n plus, Constantin îşi pierduse de mult îndrăzneala de–a mai visa bazat pe nurii femeilor prea stăpâne pe viaţa şi pe portofelul lor. Pe anotimp ce trece, devin parcă tot mai multe, inundă intersecţiile în maşinile lor puternice. Una peste alta, în orice caz, era mai bine pentru psihic să frecventezi o stomatologă decât un medic bărbat. Dar cum o fi când îşi dă jos ochelarii, halatul şi se abandonează vag ostenită pe fotoliul de la biroul său cochet? Cum să fie? Cu siguranţă
3.
priveşte mulţumită în jur şi se gândeşte că zugravii au făcut o treabă bună la ultima renovare a cabinetului,  micul ei vis roz încă din facultate.( Dar nuuuu, n-a comandat zugrăveală roz, ar fi fost prea estrogenică, ci una discretă, vernil, să relaxeze ambele sexe.) Apoi se afundă în braţele unei leneveli plăcute, evaluând care ar putea fi cel mai apropiat restaurant curat şi de bun gust la care să meargă să cineze. Cu un bărbat, cu o soră, cu două prietene. Nu părea defel genul care să aibă copii. Mai degrabă o puteai bănui de crescătoare a două pisici birmaneze. Apropo, printre ultimile replici de ţinut minte  şi pe care i le adresase nevastă-sa acum două luni fusese şi aceea că ,,În cinci ani de măritiş, n-am mâncat la un restaurant elegant de zece ori, adunate în total, asta numeşti tu, fraiere, calitate a vieţii?’’. Îl irita, îl umilea cu limbajul ei tot mai corporatist, tot mai ,,sofisticat’’ pe măsură ce îi creştea salariul. Ajunsese până în punctul de a băga divorţ fiindcă ştia că îi dădea mâna să se întreţină de-acuma singură. Poate peste doi ani, corporaţia va da chix sau va veni alta mai tânără din urmă şi o va  detrona. Era patetic şi infantil în gândirea asta, recunoştea, dar femeia aceea pe care a iubit-o cândva, îl umilise de prea curând şi cu asupra de măsură.

-Ei, v-aţi hotărât? clipi privirea senină, albastră de deasupra lui. În fond, nu prevedea o zi întreagă la dispoziţia unuia şi aceluiaşi pacient.

-Da, sigur că da, puneţi-l într-o cutiuţă. Îi păru rău în secunda doi de ce scosese pe gură. Ce vor crede cele două femei despre el? Puse alături, doctoriţa şi asistenta ei mignonă transmiteau ceva vag pervers, ca de mici lesbiene. Poate totuşi nu doar copiilor şi domnişoarelor li se oferă propriii dinţi însângeraţi în cutioare dentare? La urma urmei, unde ajung toate umorile de prin cabinetele nichelate? Unde se scurg eprubetele de la analize, placentele de la naştere, părul de la coafor, pilitura de la manichiură? Când era mic, bunica îi zicea mereu surorii lui să-şi adune părul de la pieptănat şi să-l aşeze la rădăcina unui copac.

A apucat  vag stânjenit borcănelul stomatologic, a plătit, a zâmbit, a mulţumit şi a aplecat. Ce să facă acuma cu dintele? Uitase să-şi cumpere un pachet de şerveţele pentru orice eventualitate şi i se părea că obrazul imobil sub care sta cuibărit un jilav pansament îl făcea caraghios pe stradă. Mai bine ar lua un taxi spre casă.

Trei nopţi l-a pus pe jar măseaua asta. Care i-o fi pus numele de măsea de minte, auzi? Măsea de ţinut minte, poate. Acum e gata, durerea a trecut. Abcesul a fost curăţat şi rădăcinoasa smulsă. În acest sens, doctoriţa îi ţinuse o suavă prelegere despre inutilitatea cu care a lăsat Dumnezeu în gura oamenilor măselele de minte. Cică nu foloseau la nimic,
4.
mestecatul se face cu dentiţia mai din faţă. Iar concluzia a fost nici mai mult nici mai puţin că cu cât le scoţi mai repede, cu atât mai bine. Şi atunci de ce se cheamă totuşi măsele de minte, dacă natura te păcăleşte făcându-le să-ţi crească, şi cu ce chin, în gura personală, fără scopul precis de–a mesteca cu ele, ci mai curând devenind insule de germeni, după cum tot stomatologa precizase?

Taxiul  strident, portocaliu opri prompt la semnal şi şoferul mustăcios reporni cu dexteritate. La radio, un reprezentant de pe la plafar sau de la altă companie eco-farmaceutică  psalmodia impasibil, foarte convins. Vezi, astea sunt pe val acuma, afaceri de succes, hormoni din plante, leacuri aromate, creme bio, astea plac oamenilor. Poate ar trebui să trimită un CV la o companie de-asta, suedeză. ,,Denumit ştiinţific armoracia rusticana, hreanul este o plantă originară din estul Europei, folosită la gătit, pentru gustul său condimentat şi aromat, dar şi în medicina naturistă pentru beneficiile curative.
Rădăcinile sunt cele care se folosesc în bucătărie,  in medicină, pentru conţinutul bogat în……. antibacteriană) sau uleiuri cu efect calmant.Hreanul nu este o plantă pretențioasă. Ea rezistă atât la….. Nu se cultivă în solurile nisipoase, ci în cele argiloase şi ….Poate fi cultivată şi în ghiveci, dar, pentru că este o plantă perenă, creşterea ei poate dura chiar şi opt sau zece ani. Dacă se cultivă pentru a fi folosită la bucătărie sau în medicina naturista, solul va fi curat, iar rădăcina adâncă, plantată la 50 sau 60 de cm.
………Astfel, rădăcina de hrean poate înlocui tratamentul medicamentos în cazul…. .
El va fi consumat odată cu citricele şi legumele proaspete, pentru asigurarea necesarului de
…. Mai mult, în timpul……
Controlul medical regulat este absolut necesar în astfel de cazuri, pentru a observa mai uşor progresele înregistrate in……..
Puteti consuma rădăcina rasă de trei ori pe zi, ……apărea tulbuări digestive şi nervoase.

Pe geamul  maşinii, oraşul se perinda în clişee cu trecători îngânduraţi, vitrine amețitoare, părelnice, în multe lumini colorate. Era un cer sumbru ce se pregătea de ploaie şi vizibilitatea devenea scăzută.  Ca și ieri, ca și alaltăieri, nimic de făcut astă-seară. O uşoară senzaţie de greaţă îl îmbrățișa pe Constantin, cel mai probabil de la gustul fad și nefiresc al anestezicului.
…..Vinul tonic de hrean este un bun afrodiziac. Se obţine prin amestecul a 15 linguriţe de hrean ras într-un litru de vin roșu. Dupa nouă zile în care ați așteptat să se macereze, puteți servi vinul la o masă romantică.

Energizantul cu hrean se obține din ouă, lămai și rădăcini de hrean rase… .

Amestecul se lasă la macerat nouă zile și astfel ati obținut tonicul perfect pentru fiecare zi în care sunteți lipsiți de energie.
5.
Evitaţi consumul în exces. Nu consumați mai mult de cinci grame la fiecare masă.….. tulburări digestive, prin acțiunea sa puternică.
…..în exces sau iritaţii ale ochilor. În aceste cazuri, opriţi consumul şi consultati medicul. Este contraindicat femeilor însărcinate și copiilor de pâna la
…’’

-15 lei, rosti impasibil taximetristul pasionat de cure de întinerire, după toate aparenţele. Preţ de câteva clipe, îl privi peste umăr, un pic mirat sau poate numai sastisit de lehamitea încă unei zile de muncă, neinteresante și sărăcăcioase. Constantin trebuie că-i păru stingher.

Ajuns acasă, în locuinţa cu miros familiar, primul lucru după ce şi-a abandonat rucsacul a fost  să deschidă borcănelul, să inspecteze rădăcinile  puternice şi contorsionate care făcuseră deliciul doctoriţei. -Ce rădăcină interesantă şi profundă!, mai exclamase ea. În borcănelul medicinal, dintele aproape că plutea într-o soluţie înspumată, cu miros de  alcool, ceva dezinfectant pesemne. Cred c-avea şi proprietăţi de albire. De-acum ce mai era de făcut cu acest viitor obiect de muzeu personal? Copiilor mici li se aruncă dinţii de lapte peste casă, aşa se face din bătrâni. Dar unui om de 38 de ani? Nu se răbdă şi scoase dintele cu o coadă de linguriţă, ca pe un obiect delict. Îl invadă o senzaţie de greaţă totală, spontană. În cabinet, apoi prin spuma recipientului, Constantin nu observase defel că la coroană măseaua mai purta un franjure de carne, de gingie ruptă.
Îi părea contra firii să apuce mica bucată  ca un legist de ocazie şi să îndepărteze ţesutul. Ţesutul lui. Oare de ce nu ieşise pură, calcaroasă, din găoacea ei de carne, ci purta urmele unui minuscul măcel?  Brusc,  doctoriţa i se înfăţişă prin filtrul memoriei de scurtă durată ca o fiinţă insensibilă şi fără milă, de unde mai înainte  cu câteva zile -pe când izbucnise durerea răvăşitoare a  abcesului dentar- îi apăruse ca o zână bună. Zâna măseluţă. Mama naibii ştie ce-i mai învaţă în facultăţile alea!
După vreo trei zile, într-o altă seară ploioasă, frânt de la muncă şi rupt de foame, ieşi să-şi ia o tigaie cu mâncare, uitată pe balcon la rece peste noapte şi zări cutiuţa cu capacul instabil. Nu-l închisese cu atenţie, se vedea treaba. Alcoolul se evaporase de mult. Dintele stătea trist şi inutil, cu franjurul albit,  mucilaginos. Oare se descompunea? Abandonă gândul mâncării şi se întoarse în casă, ca un intrus care-a văzut ceva ce niciodată n-ar fi trebuit să vadă. Cum e posibil să percepi mirosul propriului corp, cel de după ce va sosi în fine şi Ultima Zi? Să arunce măseaua la tomberon? Ba nu, o va îngropa la rădăcina unei muşcate uriaşe şi neudate care-şi făcea veacul pe balconul neîngrijit şi nemăturat cam de când nevastă-sa părăsise locuinţa. Când îi va schimba plantei pământul, ceva mai încolo, în ghiveciul încăpător are s-o îngroape, uitată în cutiuţa sa albă, medicinală. Apoi se va lua cu alte griji.   
                                                                                                                            de Anca Giura''

9 comentarii

Tu ce crezi?