Art critic.
Blurry shadows.
You are flying.
Whisper your thoughts to the world.
I am listening. (RB)

Învestite de modele culturale şi de principiile artei clasice cu obligaţia de a fi mereu tributare frumuseţii, femeile au o relaţie particulară cu oglinda, se ştie. O legătură de strânsă prietenie, de capriciu, de dependenţă, de ură, de reflecţie, de dragoste, de la caz la caz, de la zi la zi. Tot un soi de oglindă se dovedeşte a fi şi fotografia de artă de tip portret. Dacă în trecut femeile îşi doreau să fie imortalizate de un pictor ( bărbat, nu-i aşa?), ei bine, personal am avut dorinţa să fiu fotografiată de o anumită femeie. O femeie-fotograf cu un talent deosebit, ale cărei imagini mi-au atras atenţia din prima clipă în care le-am văzut. Este vorba de Ruth Borgfjord, o persoană pasionată deopotrivă de fotografie şi de teatru. Pentru meritele fotografiilor ei făcute în teatre, a fost invitată deja la importante festivaluri internaţionale de gen, ceea ce şi merită din plin…


Am intuit că în faţa unei fotografe de fineţea ei nu voi da greş şi voi fi foarte autentică. Ceea ce nu ne prea reuşeşte atunci când ne priveşte un ochi masculin. Iată ce a ieşit, un moment de graţie, de puritate, o secundă de imponderabil care mă reprezintă în profesia mea, dar și în temperament. Mereu mi s-a părut că Ruth este capabilă să sesizeze la subiecţii portretelor ei secundele lor de supremă poezie. Este exact ce am căutat şi exact ce mi-a oferit. Fiinţe versatile şi fragile, ce ne-am putea dori altceva de la fotografie decât să ne reprezinte în esenţa noastră bună şi, de ce nu, unică?

 O, mica eternitate a dedicației pe o carte după ce semnatarul a plecat, a plecat...

,,Cărarea pierdută de Alain-Fournier

(În memoria profesorului meu de franceză, cel care mi-a dăruit această carte –ediţie franceză- în ziua când am teminat liceul. Pe-atunci n-o ştiam, dar dânsul îmi oferea un ghid simbolic spre a nu-mi pierde… cărarea idealurilor. Şi, iată, pot mărturisi că n-am pierdut-o. Mulţumesc, domnule Profesor, acolo unde sunteţi!)

Vă recomand o carte unică, magică, singurul roman publicat al unui tânăr autor francez care avea să moară la 27 de ani pe front pentru… Franţa. Aceasta avea să-l eternizeze, după cum se va vedea. În fond, Alain-Fournier a adorat locurile natale din regiunea Berry, plaiuri de care nu s-ar fi separat niciodată. Fiind vorba de o carte rar reeditată, vă sfătuiesc s-o căutaţi  la anticariate şi în biblioteci, ori s-o citiţi în franceză sau în engleză. Despre ea, să nu uităm, foarte mulţi au spus că este  o capodoperă a secolului XX. În ochii mei, semnifică un fel de variantă franceză a lui ,,De veghe în lanul de secară’’. Cartea atrage atenţia pentru că reprezintă biografia unei iubiri secrete pe care tânărul Fournier a trăit-o pe viu. Augustin Meaulnes, liceeanul îndrăgostit, este alter egoul lui Fournier însuşi.

Ce se întâmplă atunci când te îndrăgosteşti fatal de o tânără femeie superbă pe care nu ştii, nu poţi să o opreşti din drum? O vei întâlni peste opt ani măritată, mamă  a doi copii, imposibil să-ţi mai aparţină. Aceste întâmplări legate de o dragoste tainică a autorului se aseamănă până la un punct cu ficţiunea din roman, exprapolată în două feluri de iubire adresate unei tinere castelane, Yvonne de Galais, cea care va pieri în mod tragic.

Pe de altă parte, cartea reprezintă un imn închinat tinereţii, speranţelor juvenile, prieteniei fără de trădare. Arthur Rimbaud cântase şi el frumuseţea acelor ani inocenţi. Francois şi Augustin sunt doi băieţi de liceu care împreună au sentimentul că pot cuceri lumea prin curăţenia inimilor lor. Alături pornesc în aventurile tinereţii, iar lumea li se pare incitantă şi accesibilă. Dar într-o zi, vor fi izgoniţi din propria adolescenţă ca de un vânt rău, iernatic care trânteşte şi blochează uşa de la intrare. Vine majoratul şi Augustin Meaulnes va părăsi frumosul burg pe pe râul Cher din centrul Franţei pentru a se rătăci în Marele Oraş: Parisul.  Separarea de prietenul drag semnifică despărţirea de un frate pentru cel rămas, Francois. Prin urmare, tandreţea acestei cărţi va marca orice cititor care şi-a pierdut măcar o dată un frate sau un prieten. Eleganţa stilistică, acurateţea descrierilor unor peisaje franceze de vis, iluzia tinereţii induse prin metafora unui castel în pădure în care  se dau petreceri  de neuitat vor face deliciul celor sensibili ori nostalgici.''(Text apărut în rubrica mea despre cărţi din glsa.ro .)