Castingul Dracului de Radu Afrim


scris de în ,

comentează primul




                        (Jurnal de festival FTN2),

                   Castingul Dracului de Radu Afrim



 Sunt o împătimită spectatoare a operei regizorale marca Radu Afrim. Creaţiile lui mă trimit acasă sensibilizată, melancolică, surprinsă, încărcată de senzaţii noi. Uneori, în urma lor nu mă ruşinez să răsfoiesc Dicţionarul de Simboluri căci, în accepţiunea mea, Radu Afrim nu recompune pur şi simplu atmosfere onirice în creaţiile lui, precum s-a mai spus, ci construieşte paradisuri artificiale care ne exportă în plin post-simbolism.

E un regizor poet care se disimulează artistic în spatele unor texte dirty spre a ne trezi ultimele resurse de emoţie. Lui îi este dedicat se pare Festivalul de Teatru Nou de la Arad, desfăşurat în acest an, câtă vreme trei seri, consecutiv, publicul se poate întâlni cu opera de autor a artistului invocat.

Cu alte cuvinte, aseară am vizionat spectacolul Castingul Dracului cu o acţiune inedită  şi caleidoscopică, dublată de excelenta unduire scenică a actorilor. Radu Afrim a ales că lucreze cu coregrafa Andrea Gavriliu şi a făcut alegerea perfectă. Tema spectacolului rămâne, din nou, familia. Spun ,,din nou’’ pentru că Afrim o abordase fără cusur deja în Visul unei nopţi de vară. Familia contemporană, ce temă mai generoasă ne-am putea dori: mama insaţiabilă şi nevrotică, tatăl emotiv şi emasculat, copilul depresiv şi nefericit.  Iată ce se întâmplă în poveste de fapt: un baron local maghiar din secuime îşi propune să-şi facă fericit unicul fiu, la aniversare. Însă ce i-ar mai putea oferi după ce i-a dat totul, financiar vorbind? Ca atare, cheamă mai vechi colaboratori de-ai săi, în speţă artişti amatori, la un casting pentru care oferă câştigătorului o sumă cam derizorie de bani. Lupta intestină pentru acest premiu  va fi atroce, se-nţelege.

Artă pentru bani, iubire second hand, frumuseţe pentru beneficii. Unde sunt vremurile în care se făcea arta pentru artă? Căci nostalgia rămâne muzica intrinsecă de regăsit în regia pe care o practică Radu Afrim. Ca atare, din spectacol nu putea lipsi fantoma străbunicii, favorita mea. Ea, regina balului de la mijlocul secolului al XIX-lea, ajunsă oale şi ulcele într-un cimitir obscur din descompusul imperiu…

Din mijlocul replicilor dirty, ţâşneşte -aşa cum ne-am obişnuit deja- poezia simbolizată de copilul palid, inocent şi trist, incompatibil cu lumea ipocrită a  adulţilor. Ca un imemorial Făt-Frumos predestinat melancoliei şi care în basm refuză să se nască, băieţelul are să-l desemneze el însuşi pe cel mai bun actor din casting. În mod surprinzător, el îl va alege pe Vampir, simbolul lumii noastre exsangvinate,… vampirizate deja de interese prea meschine, pecuniare, publicitare, exhibiţioniste.

Reprezentația se încheie glorios cu o petrecere uşor orgiastică. Căci doar orgia ne mai poate scoate din încremenire, nu-i aşa? Să-nchidem uşa peste tristeţea aniversărilor şi să ne supunem ritualurilor fericirii obligatorii.

Spectacol în spectacol, jucat profi, viu şi pasional de actorii din Târgu Mureş, implicând apetitul pentru psihanaliză al regizorului, Castingului Dracului conţine un mesaj multiplu în care dimensiunea socială nu este neglijabilă. Aici se aruncă în aer iluzia fericirii. Extenuaţi de obligativitatea fericirii induse de industria publicităţii, dezvoltăm tot soiul de triste schematisme, de compulsii şi de mininevroze. Devitalizarea erotică versus pornografia infantilă, imoralitatea generalizată, perversiunea politică, expunerea copiilor la nonvalori, clişeizarea, pervertirea  şi devitalizarea limbajului, alienarea publicitară, individualismul exacerbat, care face din noi trişti vânători de branduri, sunt doar câteva dintre subtemele actului artistic despre care vorbim. Şi peste toate, o pudră fină de umor inteligent, infinită subtilitate şi multă ironie vis-à-vis de provincialism, de cultura minoră şi de amatorism, eternele tare ale civilizaţiei naţionale.



● Castingul dracului; scenariul şi regia: Radu Afrim; Cu: Berekméri Katalin, B. Fülöp Erzsébet, Bokor Barna, Csíki Hajnal, Galló Ernö, Gecse Ramóna, László Csaba, Meszesi Oszkár, Moldován Orsolya, Nagy Dorottya, Ördög Miklós Levente, Ruszuly Ervin, Lörincz Ágnes, Somody Hajnal, Szabadi Nóra, Gergely Botond, Nagy László. Coregrafia: Andrea Gavriliu. Muzica: Vlaicu Golcea. Decor: Bartha József. Costume: Cristina Milea. Teatrul Naţional Tîrgu Mureş, Compania „Tompa Miklós“. 

                                                                                      

Tu ce crezi?