Pianista de Elfriede Jelinek, Polirom, 2012


scris de în , ,

comentează primul



Este un roman violent, scris fără cruțare şi fără ruşine. Adresat celor pe care viaţa i-a tratat taman astfel: fără milă şi fără ruşine. În 2004, primea Premiul Nobel pentru Literatură consacrând o autoare austriacă nonconformistă aptă să sfideze tabuurile. Cu o acţiune desfăşurată în eleganta şi muzicala Vienă, în ,,inima’’ psihanalizei cu alte cuvinte, consider că pentru psihoterapeuţi romanul devine un caz în sine, iar pentru autoarea care a trăit în prealabil o grea depresie presupun că el a reprezentat o salvare, o eliberare.



Pe de o parte, stilul anticalofil şi cinic se înscrie în linia unui individualism care evidenţiază disoluţia relaţiilor de familie. O profesoară de pian de la Conservatorul din Viena trăieşte în apartament cu o mamă posesivă şi se simte sufocată. Mama o vampirizează pe fiică de teamă să nu rămână ea însăşi vreodată singură. Erika ajunge profesoară de pian din cauza insistenţei mamei care i-a răpit copilăria supunând-o unor lungi ore de muzică. În mod scandalos, Erika ajunge nemărturisit aproape să-i deteste pe Bach, Beethoven, Liszt şamd. Rezistenţa ei la ambiţia maternă se probează atunci când în loc să ajungă o mare pianistă cu concerte în toate metropolele, se refugiază în pedagogie alegând aurita cale de mijloc.



Când în viaţa profesoarei de 35 de ani intervine un student pragmatic şi egoist, Walter Klemmer, Erika nu va face diferenţa. Hiperprotejată de mamă, ea nu este matură emoţional, se agaţă cu disperare de simulacrul de iubire oferit. Persecutată de teroarea tinereţii evanescente ea îşi va biciui trupul până la desfiinţare. Tragismul Erikăi este tragismul expirării corpului feminin şi fertil însuşi, atunci când el nu a avut parte de extenuările dragostei veritabile.



Tradus de nimeni alta decât de Nora Iuga, autoarea unei cărţi nonconformiste la rândul ei ,,Sexagenara şi tânărul’’, ,,Pianista’’ este un roman al deznădejdii în care se vor regăsi toţi cei încătuşaţi de injuste constrângeri familiale. Nu doar trauma unei copilării coercitive angajează personajul în manie şi nevroză, ci şi anhedonia, incapacitatea resimţirii plăcerii. ,,Pianista’’  vorbeşte de iubirea disperată, variantă extrem de periculoasă a erotismului şi despre toată viaţa netrăită  a individului. Pentru că, nu-i aşa, tot ceea ce nu a fost trăit, poate nu va mai fi trăit niciodată, astfel că vulnerabila Erika alege perversiunea, minciuna de sine, masochismul şi apoi suicidul. Trăind în aerul pur al muzici clasice, eroina idealizează subconştient actul erotic, vrea să-i smulgă mai multă emoţie şi semnificaţie. Gravă eroare, căci incapabil să se elibereze de influenţa parentală, personajul feminin plonjează în hăul urii de sine, într-un act tragic semnificând imposibila cunoaştere şi afirmare de sine.


Tu ce crezi?