Sfîrșit de sezon


scris de în ,

comentează primul



Talentatul scriitor portughez José Luís Peixoto afirma undeva că pe măsură ce scrie se apropie tot mai mult de realism. Am săvârşit această apropiere deoarece culegerea de povestiri a lui Marius Chivu mi-a amintit de tot ce a oferit bun realismul în proza scurtă românească, de la  Intâlnirea din pământuri a lui Marin Preda și până la textele lui Bogdan Suceavă ori Florin Lăzărescu, ca să dau numai câteva sugestii. Altminteri, mă număr printre cei care opinează că proza scurtă este o probă a scriiturii epice  mai dificilă decât romanul.

,,…o stranie senzaţie de familiar. Recunoştea totul şi totul i se părea străin, ca-ntr-un coşmar.’’(p.119), iată efectul de oglindire a realităţii la care mă refer. Sugestiva imagine de copertă, marca fotografului Cosmin Bumbuţ, alături de titlu proclamă ideea lui ,,ce-a fost verde s-a uscat’’. Ambele sugestionează asupra ieşirii din naivitatea unei prime tinereţi şi confruntarea cu realitatea unei vârste noi, dar nicidecum înnoitoare. Pielea ursului însufleţită de un actor ocazional ne proiectează într-un vis neliniştitor. Vremea poveştilor şi a  idealizărilor a expirat, am căpătat noi obiceiuri, nu mai vânăm himere, sezonul maturităţii cinice s-a instalat. Şi cine să se chestioneze mai cu spor asupra trecerii timpului decât artistul sau intelectualul?  Tocmai de aceea, definiţia intelectualului  de azi aflat la vârsta de 30 de ani mi s-a părut de o mare acurateţe: ,,Blocat între studentul care nu mai eram de mult şi adultul care nu mai deveneam odată, nu ajungeam să fiu iubit pentru motivele corecte sau măcar statornice, căutam dragostea în toate locurile strâmte şi dezafectate, îmi risipeam intimitatea pe extaz, mă ofeream tot mai uşor pentru a mă deschide tot mai greu, confundam predispoziţia mea la renunţare cu epuizarea.’’(p.114)


Aparent aleatorii, povestirile converg spre un trunchi comun: singurătatea funciară a individului în situaţii-limită. Un control la un medic reputat, dar, vai, atât de ocupat!; relaţia cu părinţii de la ţară, cu satul devitalizat şi semi-abandonat; cronica unei morţi banale în autobuz suspicionând că nu funcţiona climatizarea; o conversaţie corectă politic cu o adolescentă paralizată; dragostea cu o corporatistă obsedată de control, Vama Veche oferind o mârşavă întâlnire cu marea şamd. Mica tragedie cotidiană pe care o tăcem cu blazare, cu bun-simţ sau cu încăpăţânare, convinşi că, anyway, nimeni nu ne va înţelege. Îmbrăcând hainele impersonale ale individualismului, ne-am asumat comportamentul adecvat. Dincolo de ironia de bun-gust, mi-a plăcut fronda cu care Marius Chivu desfide nu de puţine ori egografia; în consecinţă, chiar şi când este vorba de un eu naratorial, cititorul percepe o distanţare (auto)ironică.


Cinismului postmilenarist i va se răspunde cu cinism, superficialităţii cu superficialitate, o lume supraaglomerată, plastifiată ne încătuşează igienic şi doar unii mai visează să evadeze într-o poiană cu zimbri, evidentă sugestie a unui rai pierdut… Or, în prozele lui Marius Chivu, doar copiii şi animalele mai deţin ultima doză de inocenţă. Meritul prozatorului Marius Chivu aici este curajul de a nu se minţi pe sine oferind ficţiuni bine gândite, bine scrise. Pierderea inocenţei se lasă cu frustrări mocnite, subversive. Iar gustul amărui (un gust din ce în ce mai chic&fancy) cu care rămâne cititorul parcurgând acest volum, ne face tot mai familiari cu ideea că aceasta nu este şi nu va fi cea mai bună dintre lumile postmoderne posibile. Un excelent observator al timpului şi spaţiului în care i-a fost dat să se exprime, Marius Chivu depăşeşte elementul scenaristic (majoritatea textelor lui fiind pe deplin pretabile unor ecranizări de scurtmetraj) şi ne pune faţă în faţă cu noi înşine, fără false pudori şi fără strategii de bună practică. Chiar dacă nu toate categoriile sociale se vor recunoaşte în personajele Sfîrşitului de sezon, chiar dacă tematica volumului problematizează privilegiat intelectualismele şi elitismele, majoritatea vor savura scriitura inteligentă şi precisă a acestui autor.




Tu ce crezi?