Archive for octombrie 2015

Mozaic


scris de

un comentariu

Asortarea involuntară a umbrelei la cărţile de sub braţ. Supa fierbinte la bistroul din colţ în prea scurta pauză de masă. Soarele mocnind roşu peste un oraş prea motorizat. Un coş de bicicletă cu crizanteme şi gutui.  O pereche  de botine brodate într-o vitrină. Frunzele galbene peste capota bleumarine. Încă o febră rebelă a copilului rezolvată. O eşarfă vişinie. O melodie oldy la radio. Supa-cremă de ciuperci. O tuşă de ruj în oglinda retrovizoare. O amintire secretă la raza căreia îţi poţi bronza speranţa. O convorbire telefonică cu Daniel Vighi, act de cultură pură şi dulce amuzament - doi în unu. Un poem de Jacques Prevert. Un pahar de Syrah. O nouă seară, o nouă dimineaţă.

Tastevin


scris de în , ,

comentează primul

Nu, nu toate miresele sunt frumoase şi nici toţi profesioniştii plini de pasiune. Dar pentru zonele de nişă, cum ar fi de pildă someleria, mi-e cu neputinţă să nu îmi imaginez că numai o imensă pasiune secretă poate compensa uriaşa investiţie de timp destinată profesionalizării. Şi pentru că eu una nu am ajuns măcar la performanţa umilă de a delimita în orb şi la modul precis o Fetească Albă de una Regală, nu îmi rămâne decât soluţia de a fi de acord întru totul cu Bernard Pivot care defineşte somelierul după cum urmează:



,,De ce ai nevoie pentru a reuşi?  De o nimica toată -un ochi de pictor, un nas de botanist, gustul lui Careme (Marie-Antoine Careme, 1784-1833, unul dintre cei mai cunoscuţi exponenti ai grande cuisine  franceze n. m.), memoria unui istoric. (…) În fiecare zi, la fel ca un pianist, somelierul face game cu vinurile, repetă, reia, scuipă, notează, adulmecă, degustă.( …) Explorează, trudeşte, întreţine un dar. Darul vinului. Lui i se adaugă cel al cuvântului, nici prea mult, nici prea sărac, esenţialul spus cu vorbe puţine, suficient de limpede pentru a fi înţeles de un băutor oarecare.(…) Pentru anumiţi somelieri, scara care duce în beci este cel mai puţin previzibil drum de urmat.’’ (p. 345-346, Bernard Pivot în  Dicţionar din dragoste de vin

O definiţie


scris de

comentează primul

CET AMOUR

                       de  Jacques Prévert 

Cet amour
Si violent
Si fragile
Si tendre
Si désespéré
Cet amour
Beau comme le jour
Et mauvais comme le temps
Quand le temps est mauvais
Cet amour si vrai
Cet amour si beau
Si heureux
Si joyeux
Et si dérisoire
Tremblant de peur comme un enfant dans le noir
Et si sûr de lui
Comme un homme tranquille au millieu de la nuit
Cet amour qu faisait peur aux autres
Qui les faisait parler
Qui les faisait blêmir
Cet amour guetté
Parce que nous le guettions
Traqué blessé piétiné achevé nié oublié
Parce que nous l’avons traqué blessé piétiné achevé nié oublié
Cet amour tout entier
Si vivant encore
Et tout ensoleillé
C’est le tien
C’est le mien
Celui qui a été
Cette chose toujours nouvelle
Et qui n’a pas changé
Aussi vrai qu’une plante
Aussi tremblante qu’un oiseau
Aussi chaude aussi vivante que l’été
Nous pouvons tous les deux
Aller et revenir
Nous pouvons oublier
Et puis nous rendormir
Nous réveiller souffrir vieillir
Nous endormir encore
Rêver à la mort,
Nous éveiller sourire et rire
Et rajeunir
Notre amour reste là
Têtu comme une bourrique
Vivant comme le désir
Cruel comme la mémoire
Bête comme les regrets
Tendre comme le souvenir
Froid comme le marbre
Beau comme le jour
Fragile comme un enfant
Il nous regarde en souriant
Et il nous parle sans rien dire
Et moi je l’écoute en tremblant
Et je crie
Je crie pour toi
Je crie pour moi
Je te supplie
Pour toi pour moi et pour tous ceux qui s’aiment
Et qui se sont aimés
Oui je lui crie
Pour toi pour moi et pour tous les autres
Que je ne connais pas
Reste là
Lá où tu es
Lá où tu étais autrefois
Reste là
Ne bouge pas
Ne t’en va pas
Nous qui sommes aimés
Nous t’avons oublié
Toi ne nous oublie pas
Nous n’avions que toi sur la terre
Ne nous laisse pas devenir froids
Beaucoup plus loin toujours
Et n’importe où
Donne-nous signe de vie
Beaucoup plus tard au coin d’un bois
Dans la forêt de la mémoire
Surgis soudain
Tends-nous la main
Et sauve-nous